“și dacă-i trecut de zece seara și prietena lui arată bine,
și-o fură și ea,
dar altundeva”
La un moment dat a aruncat pe nemestecatelea colego ăsta al meu: poverty, zicea el în timp ce spăla vasele cu un jalnic de subțiat burete, tânăr de câteva luni, poverty is good. Keeps you humble.
Inițial, am vrut s-arunc cu ceva în el; cu o entitate robustă, eventual ascuțită. Eu tocmai plătisem o chirie de dimensiunile nou descoperitei planete Kepler și tocmai alesesem foodage de la Albert Hein tot din ce era la ofertă și nimic din ce nu era la ofertă. Te bag în pizda mă-tii, asta aș mai fi vrut să-i zic de fapt.
E, încet-încet lucrurile vâsliră înainte. De la acest incident, am fost la o mustață de salatieră, luai leafa ca un retribuabil ce mi-s etc. Văzut deci cu bani, cu banii, cu banii luați, am dat peste un articol-reportaj despre nuștiu ce cocuță plecată la studii în Mamadreq. Și cum a suferit ea mâncând pâine cu unt și cu oxigen, și cum s-a descompus ea de poftă în fața fructelor din supermarket, o, sterpăciune, o, nevoință etc.
Așa că m-am pus în fund și m-am decis că eu nu mă voi alătura moral nici colegului nici cocuței. Îmi voi trăi de-acum ainte neaverea fără mai de scandal, ca pe un dat ca oricare altul (de pildă, faptul că nu-mi crește barbă și-mi cade părul). Voi face cu mânuțele astea două tot ce e Octăvește posibil, dar dacă scantiness zice zodia, mă piș.
Voi ce părere aveți? BAZINGA. I don’t care.
