Când e să ai ghinion, Marcelică, păi ai ghinion. Nu „auăelu mi-am uitat pachetul de gume mentolate acasă”. Nu, tătica. „Holy shit nu mai am un picior pentru că mi-a căzut o macara peste pantaloni!”. În clanul Popa cel puţin, generaliza-vom peste-a nost’ viţă, când ţi-o trage ursuzlâcul se cheamă Fenomenul Piteşti nu altceva.
Adevăr. Dar şi când e să ţi se şuteze la colţul lung şi prinzi, păi de nu tot belşugul şi triumful şi toate talismanele lumii îţi cad în poală, să crape AEK Larnaca și FC Twente de vă mint. În acele momente creierul tău îşi trece degetele în formă de V culcat prin faţa ochilor şi apoi se ia de nas şi se preface dansând că se scufundă. În acele momente toate stricăciunile se repară, toate complementele în acuzativ primesc prepoziţia „pe”, toate căile se deschid, toate cerurile se limpezesc…
Da pe dracu. Nu, aș! Nu aşa funcţionează Popaciunea. Pare rău. Culc-o cum vrei, beteala Popa nu luceşte minunat prin unele părţi ale bradului pentru a compensa cu celălalte, mai modeste, unde arată ca un cur. Nu. Ce te ţine la surfaţă e mica nimereală, episodul-chiştoc de bulan, răzleţul fapt ce s-ar fi putut, după toate aşteptările, petrece foarte bine rău. Asta e. „Castane”, să le numim. Iată una recentă.
Ieri m-a săgetat semi-şefa până la depozit un etaj mai jos că vrea ea marker gablen. Aveam roz, verde, albastru (nu mint, erau de toate tri) dar ea vroia galben. De fapt m-am săgetat singur. Discuţia a decurs cam aşa:
Ea, scotocind prin dulap:
– Oh…
Eu ignor.
Ea, scotocind prin dulap:
– Aah…
Eu, decid să-mi iau espadrilele-n picioare că-i rost de dansat.
– Can I help you find something in there?
Ea, surprinsă de neaşteptatul meu ajutor nesolicitat deloc
– Yeah… actually, actually no. I was looking for some yellow markers, you know? The yellow ones. But I don’t think there’s … Because I underline like… I have a system of colours [bucată în care am decis să n-o mai urmăresc] so I kinda need a yellow one now…
– Oh, I see…
– …
– …
– …
– …
– …
– A, would you like me to…
– OH YES, yes, yes that would be great. From the 4th floor, right? Peeeerfect. Thank you so much. I’ll be in my office. Thank you so much. I can go, though… are you busy?
Şi m-am dus la etaju 4 unde tot timpu’ e un miştocar. Dar, dar, nu înainte de a mă uita pe net cum se zice în olandeză la marker! Ei bine, tot etajul patru era în secretariat, buluceală mare. Moment în care miştocaru’ m-a întâmpinat He, Eugen, hoe gaat het met je Nederlandse lezen? (*Zgura mă-tii…*) Niet zo goed, i-am zis crezând că scap, I would like some …Moment în care m-a întreruprt şi tot secretariatu s-a întors către mine:
– Nou, wat wil je?
Ei bine, boule, (răspicat):
– Ik wil twee gele markeerstiften nemen alstublieft
(*BA-BAAAM! RIGHT IN THE NUTS!!*)
Acum când evoc parcă toată lumea a început să aplaude, au apărut baloane multicolore din tavan, o formaţie de balerine s-a aşezat în formă de „Octăvelu” pe birouri şi s-au deschis şampanii.
Mna. Asta e. Castane.
