Vineri. 22:31. Octav. În baie.
„ÎÎÎÎîîîîîh, AAAAaaaaah, Hhhhhhhhmmmm”
Octav nu… nu nu. What would Jesus do?
Octav își dădea ghipsul jos. (Pentru că nu știu cum se scrie „ghips” și mi se pare rușinos la această vârstă să nu știi cum se scrie „gips”, îl voi scrie o dată așa o dată invers, drept autoflagelare). În timp ce îmi dădeam gipsul jos, la un moment dat, am reușit să-l dau jos. Niciodată în viețușca mea („viețușca cea urâtă”, te-ai prins?) n-am fost mai încântat să-mi văd laba piciorului. Frumoasă, perfect desenată, ușor podgy dar să vorbiți cu nenii și tantii Popa despre asta, neînvinețită și… puțindă rău rău rău. Așa că am spălat-o temeinic, prin mișcări dacă nu malahistice, și m-am reașezat pe budă, pansiv. „O făcuși și p-asta, Jean Barbule”, mi-am zis.
PS, Madam Popa: Să știi că nu-i minciună decât prin omisiune. Și gramatica limbii române e de vină. Ți-am zis că „mi-am scos” ghipsul, așa ți-am zis „Mi-am scos gipsul”. Și tu ai presupus că „mi-”ul din „mi-am scos ghipsul” e ca „mi-”ul din „mi-am pus o plombă” nu ca „mi-”ul din „mi-am pus o șoseată”. Ce să-i fași…
