Carpii şi costobocii mamii lui de pulearţ

Azi, pe plantaţie, am ajuns cu 13 minute mai repede, timp special conceput pentru a devaliza automatul de cafea de o mică, plătită, aburindă, neagră cafeluţă. Mi-am lăsat catrafusele în birou cum am apucat, am aprins calculatorul şi deodatăăăă... Nimic. Am ieşit frumos pe uşă. Totul mergea şnur. Daaa, asta e una din acele zile când rulăm fin - je me suis dis, moi, en boitant vers la cantine. Dintr-un cârd de studenţi neconvertiţi încă la doctrina I have a dream...not se ridica infatuat impresia că dacă-şi cumpără cafea cu 1 euro de la butic vieţile lor sunt şefe. Nu tanti. Cafeaua se ia pişat de bou de la automat. 40 de eurocenţi. Un şiret. Jumate de fuculiţă de plastic. Trei cincimi de hârtie igienică (două, nu trei, straturi). Uite-i cum stau toţi şiruiţi, smeriţi în faţa mecanismelor care produc cafea nu pişat de bou. Şi uite-mă pe mine. Dacă nu cumva, în trecere, am dat drumul şi unui cântec de izbândă, fluierat cât se poate de antipatic. Dacă nu cumva unele domnişoare mai emotive s-au arătat dornice de bebeluşi cu acel eu între Woody Harrelson şi Woody Allen, nenevoit să-şi înmormânteze vremea la cozi la cafele. Ajuns în faţa automatului însă, tot ce s-a putut observa a fost Ockk dându-şi serios o palmă peste fesa dreaptă şi tăind-o speriat înapoi. Obiectul care ar fi justificat prealabila pipăire - de pildă un protofel, un portmoneu, un pulearţ - fiinţa niet. M-a împrumutat şefa cu 5 euro. VDM.